Virtuti artistice ale podenarilor, valente folclorice. Reputatul si regretatul artist Constantin Gherghina, fiu al Podenilor

Pe asemenea plaiuri mioritice si cu asemenea oameni a fost firesc sa se nasca si doinele, baladele, legendele si povestile care au incantat adesea nu numai pe localnici ci si pe cercetatorii folclorului local, specialisti sau simpli voiajori de aiurea, uimiti de harul artistic atat al creatorilor cat si al interpretilor cantecului sau jocului popular. Petrecerile de la nunti, boteze, nedei, felurite alte sarbatori, programele artistice pregatite de cadrele didactice cu elevii sau tinerii din sate au fost, de regula, prilejurile cele mai potrivite pentru dezvaluirea farmecului folclorului muzical-coregrafic, etalarea frumusetii costumelor populare, cu numeroase trasaturi specifice acestei zone de munte, invecinate cu Banatul.

           De exemplu, cu mai multe decenii in urma, in anii copilariei mele, in fiecare din cele trei zile ale sarbatorii Pastelui, in satul de centru, Podeni, in spatiul larg din fata primariei, incepand de la amiaza, se incingea hora pana tarziu in noapte, culminatia petrecerii fiind insa abia in ultima zi, cand fetele si nevestele imbracau cele mai frumoase si originale costume populare, spre admiratia  mai ales a varstnicilor, asezati pe bancile din preajma horei. Podenarii si gornentenii au avut totdeauna famfare locale care, la sarbatori, isi incepeau programul cu doine, cantece de petrecere (pana cand se adunau mai multi oameni), dupa care flacaii (si nu numai  ei) comandau si plateau horele preferate (hora batuta, boiereasca, ardeleanca, sarba etc), uneori starnindu-se si conflicte spontane pentru prioritatea "jocului inainte" (fiindca un singur jucator trebuia sa conduca hora) sau din pricina celor ce cautau sa "rupa hora", sabotandu-l pe conducatorul horei.

           De remarcat faptul ca din comuna Podeni (respectiv satul Gornenti) a descins, in sferele inalte ale artei muzicale, regretatul Constantin Gherghina, celebru trompetist, care a dus faima cantecului popular romanesc nu numai in Europa ci chiar dincolo de Oceanul Atlantic, cand a facut parte din nu mai putin celebra orchestra condusa de naistul Gheorghe Zamfir. Mi-a fost nu numai consatean ci si elev la scoala din Podeni, i-am urmarit apoi, peste ani, ascensiunea artistica spectaculoasa si consider ca, alaturi de Angelica Stoican, o alta remarcabila artista (care a functionat un timp ca educatoare si in satul Gornenti), profesorul si artistul Constantin Gherghina a izbutit sa dezvaluie nu numai farmecul ci si specificul, originalitatea cantecului, a jocului popular din zona de munte a Mehedintiului.

           De fapt, in aceste locuri pot fi inca intalniti oameni simpli, ciobani doinitori din fluier, femei sau barbati care canta "in postata" (la sapatul porumbului, la secerat), la claci ori pe scenele caminelor culturale, alteori jelindu-si mortii prin cimitire, in toate aceste ipostaze fiind vorba deopotriva de mostenirea unor traditii stravechi dar si de harul artistic inascut care l-a entuziasmat candva si pe poetul Vasile Alecsandri, determinandu-l sa exclame ca "Romanul s-a nascut poet !".

           Voi exemplifica, fie si numai cu cateva versuri, diversitatea tematica si frumusetea cantecelor populare culese de la oameni simpli din Podeni (  urmatoarele, chiar de la mama mea, Vladica Stana), continutul acestora fiind strans legat de viata si trairile interioare ale unor fiinte de mare sensibilitate si noblete sufleteasca, inzestrate si cu harul artistic care nu s-a bazat , neaparat, pe un bagaj cultural cultivat in scoli sau prin contactul cu niscaiva personalitati erudite..

          « Foaie verde trei alune,/ S-a dus soarele sa jure / Ca nu-i dragoste pe lume./ Insa luna ce zicea ?/ -Stai tu, soare, nu jura/ Ca nu sti ce-i dragostea. / Tu rasai de dimineata/ Si apui seara pe ceata,/ Eu rasar la miez de noapte/ Si stiu dragostea ce poate...". Sau : "-Padurice, padurea, / Lasa-ma la umbra ta / Pe mine si pe neica. /-Nu te las la umbra mea / C-ai pe mandra tinerea / Si faci pacate cu ea./ -Padure, soro padure, / Sa nu ma mai spui la lume / C-am varat o vara-n tine / Cu-al meu neica langa mine....". "Foaie verde maracine, / Ce-o avea lumea cu mine ?/ Eu nu-i fac nici rau, nici bine./ Mancarea nu ei mi-o dau, / Beutura nu le-o beau, / Numai pe neica il iau. / Eu de neica nu ma las / De mi-ar da drumul de-acas. / De mi-ar da drumul in lume, / Pe neica il iau cu mine...." . "Frunza verde foi de nuc, / Mai am o zi si ma duc. / Eu ma duc, codrul ramane, / Plange frunza dupa mine. / Plange frunza si iarba, / Si sarmana mama mea..."/. "Imparate, imparate, / Lasa-te de-a te mai bate / Ca-ti pierzi catanele toate. / Isi plang maicili feciorii, / Nevestele sotiorii, / Surorile fratiorii..."... "Auzi, mama, cainii bat, / Petitorii intra-n sat. / Fa, mama, placinte moi / Ca sa vina si la noi. / Da-le, mama, beutura / Ca sa nu ma caute-n gura, / Ca un an daca mai trece, / Sunt de patruzeci si zece...". Mandruta care-i mandruta, / Vine la barbat desculta, / Dar care e blestemata, / Nu vine nici incaltata...". Bradule, bradule, / Cin’ ti-o porancit / De ai doborat / De la locul tau / Aici la al rau ? / Ion m-o porancit / De am doborat / Ca sa sa umbreasca, / Sa nu putrazasca...".